La numai un an de la revenirea în „Ștefan cel Mare“, Marius Niculae alege din nou calea străinătății. La decizia fotbalistului a contribuit și dezamăgirea de astă-vară, când Dinamo a ratat titlul.
După ce în Europa au fost cedați Dănciulescu la Alicante și Lobonț la AS Roma, acum alți doi „câini” se pregătesc să plece, însă spre o zonă cu mai mulți bani. Dacă Ioan Andone îl vrea pe Adrian Cristea la Al-Ahli Dubai, o altă vedetă din lotul lui Dario Bonetti poate lua drumul deșertului. Este vorba de Marius Niculae, golgheterul roș-albilor în acest început de sezon fiind solicitat în Emiratele Arabe Unite. A fost la un pas de Terek Groznîi
Solicitarea vine de la Al-Wahda, echipă antrenată de fostul selecționer al Austriei, Josef Hickersberger. Acționarii doresc să-l cedeze pe „Săgeată”, mai ales după ce fotbalistul a primit o hârtie din partea clubului prin care se poate transfera în schimbul sumei de 1,5 milioane de euro.
Dacă în trecut nu intenționa să plece din „Groapă”, acum se pare că nici lui Niculae nu i-ar displăcea o nouă experiență peste hotare, fie ea chiar și la mii de kilometri de casă. În pauza competițională, jucătorul dinamovist a fost foarte aproape de a ajunge la Terek Groznîi însă, în ciuda faptului că s-a pregătit în cantonamentul cecenilor, transferul nu s-a mai realizat din cauza echipei din Groznîi.
CINE E AL WAHDA
-Președintele clubului este șeicul Tahnoon bin Saeed Al Nahyan, membru al familiei Al Nahyan, aflată la conducerea Emiratelor Arabe Unite și cu o avere estimată la 635 de miliarde de euro -Familia Al Nahyan a cumpărat anul trecut, prin intermediul șeicului Mansour bin Zayed, 90% din acțiunile lui Manchester City cu 240,5 milioane de euro -Echipa este antrenată de Josef Hickersberger, antrenor al Austriei la CM din 1990 și la CE din 2008, din Austria și Elveția -Slavisa Mitrovic, fostul atacant de la FC Național și Concordia Chiajna, a evoluat în 2005 pentru Al-Wahda
12 goluri a marcat sezonul trecut Marius Niculae în Liga I
4 echipe din străinătate a bifat Niculae până acum: Sporting Lisabona, Standard Liege, Mainz și Inverness
700 de mii de euro va fi salariul anual al lui „Săgeată“ la Al-Wahda Â
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER